Ce nu am înţeles

Ne proiectăm unii pe alţii până la epuizare. Noi suntem proiecţiile celorlalţi şi ceilalţi sunt proiecţiile noastre. Oricum ar fi, niciodata nu suntem lăsaţi să fim noi înşine şi întotdeauna iubim străini. Nu suntem suficient de maturi să ne abţinem din a ne imagina personalităţi mai placute nouă. Nu putem să vedem oamenii de lângă noi aşa cum sunt de fapt.  Dacă i am vedea, am înceta cu pretenţiile şi i am accepta aşa cum sunt. Şi ei ar veni lânga noi pentru că simt că nu mai trebuie să facă tot felul de acrobaţii la sol. Cu câţiva, într un mod inexplicabil, felurile noastre de a fi se vor completa perfect . Dar există  aşteptări, tipare, standarde, prejudecăţi, etichete, persoane peste care nu putem trece, relaţii neîncheiate . Când cunoaştem pe cineva nou, venim la pachet cu aceste accesorii. E foarte obositor să fii mai bun ca ceilalţi pe care trebuie să i uite şi e greşit să încerci să demonstrezi ceva, orice. Ar trebui să fim tabula rasa şi să renunţăm la rahaturile care ne ţin agăţaţi de trecut.  Îmi povestea o prietenă că a fost în vizită la fostul ei care locuieşte acum cu actuala şi că folosea acelaşi nume de alint şi aceleaşi  ticuri pe care le dezvoltase şi cu ea, genul de tandreţuri şi gesturi pe care ţi le construieşti cu cineva . Mulţi dintre noi avem un prototip în minte şi doar căutăm pe cineva care să îndeplinească cerinţele astea. E stupid. Ideea e să te redescoperi încontinuu prin altcineva, nu să rămâi în zona ta de comfort. Construim zgârie nori, cucerim alte planete, avem zeci de mii de ani de existenţă aici  şi n am înţeles nimic despre noi pentru că încercăm să căutăm în alţii ceea ce ştim  deja că ne place în loc să ne descoperim încontinuu. N am înţeles nimic.