Miros de fan, eu si George ne afundam picioarele in el si exact asta imi aminteste de tata si copilaria la Gavane. Veri cu pielea arsa si jucat pititea prin poduri, gradini, grajduri si pomi. Sa te pierzi pana te gaseste altcineva. Joaca, ludic. Culmea e ca am venit sa hranim magarusii de multe ori si niciodata nu am vazut fan. Tot aici ma intalnesc intamplator cu o fosta colega de la Goldsmiths pe care nu am vazut-o de 3 ani. Schimbam cateva replici, lumea e totusi mica pana si aici, intr-o metropola. George rupe flori galbene si ni le da pe rand. Mai ca orice, ei au un nume diplomat si frumos chiar si pentru cele mai urate flori. Nu basina porcului, ci dandelions. Spre orizont apare Canary Wharf si hotaram aici, acum, ca venim sa facem picnic data viitoare. In drum spre casa invat despre tipurile de gris de la Andra si incerc sa-mi ghicesc viitorul in niste desene cu creta pe asfalt. Nu vad niciun sotron, dar incep sa-l conturez in mintea mea oricum, asa ca sar ca idioata. Cand incetam sa ne mai jucam si de ce? George si James se invart pana cedeaza gravitatea, apoi se ridica si o iau de la capat. Imi amintesc cand ma tragea tata de maini in sus si cat de mare mi se parea totul in jur. Ma scutura apoi de picioare cu capul in jos pentru ca era convins ca asta o sa ma ajute sa am gatul lung. Nu incercati asta acasa totusi. Sunt prezenta in feluri in care nu eram pana acum si recunoscatoare pentru tot.
No comments:
Post a Comment