Dupa dealuri

Filmul este inspirat dintr-un caz real, ultratabloidizat, cunoscut ca si “Tanacu”, dupa numele manastirii unde s-a intamplat incidentul.

 Alina si Voichita au crescut impreuna intr-un orfelinat din Barlad. Aflam de la scriitoarea Tatiana Niculescu Bran despre amintirile colegilor Alinei (Irina, cu numele real), care certifica o experinta timpurile a abuzurilor fizice si emotionale. Incercarea de a se apara de agresiunile sexuale ale baietilor si angajatilor din orfelinat o aduce in postura de a invata karate pe ascuns, impreuna cu prietena ei Paraschiva(Voichita in film), dupa modelul filmelor cu Jackie Chan, atat de popularizate la televizor.

Filmul incepe cu o scena din perspectiva Vochitei, care o intampina in gara pe Alina, proaspat intoarsa din Germania, unde a lucrat ca menajera si barmanita. Revederea are rolul de a ne introduce intensitatea relatiei lor; Alina plange si nu se mai poate desprinde din bratele prietenei ei, in timp ce cealalta se indeparteaza usor, e mai reticenta in comportament, de teama ca cei din jur sa nu le vada, ca si cum ar face ceva gresit. Exista indicii si subtitilitati care ne duc spre ideea ca cele doua au dezvoltat o relatie de lesbianism, dar sunt neinsistente, si totodata suficiente incat sa se poata stabili ca aceasta exista si ca e neesentiala. Alina s-a intors ca sa o ia inapoi pe Paraschiva cu ea in Germania la lucru, dar aceasta din urma e foarte schimbata. Daca in trecut cele doua fete au supravietuit agatandu-se una de cealalta, situatia e schimbata acum. Paraschiva isi continua drumul prin a fi dependenta de cineva, respectiv de parinte, de institutia monarhala, e obisnuita sa I se dea reguli pe care sa le respecte,spre deosebire de Alina, care devine independenta si invata sa se descurce singura si sa-si creeze propriile reguli. Paraschiva nu vrea sa plece cu ea, pentru ca si-a gasit linistea prin credinta si e intr-un loc din care daca pleaca, nu va mai fi primita inapoi.

 Dupa sosirea ei la manastire, Alina are prima izbucnire de violenta, din cauza careia ajunge la spital. I se recunoaste o boala psihica, dar e eliberata curand, pentru ca nu sunt bani pentru a fi tinuta acolo, si I se da o reteta impreuna cu sfatul de a i se citi din psaltire. Ceea ce declanseaza a doua criza este revederea cu familia la care a stat si la care a trimis banii pe care i-a strans ca sa fie pastrati in siguranta. Cand ajunge acolo, insa, are parte de niste surprize neplacute. Camera ei e ocupata de hainele altcuiva, iar din 2200 de euro primeste numai 500. Ea percepe aceste semnale ca pe un abandon, brusc toata realitatea creata, comfortul unei familii care o indrageste numai pe ea, comfortul de a avea o camera numai a ei, dispar si o fac sa se simta tradata si neputincioasa. Banii erau cartea ei de identitate, echivalentul a nenumarate umilinte pe care le-a suportat si peste care trecuse. Se hotaraste subit sa-si dea toate hainele de pomana si ca banii stransi sa fie daruiti bisericii, acestei institutii in care are incredere ca sa fie mai aproape de prietena ei, singura care ii mai ofera un sprijin. Isi doreste cu disperare sa simta ca apartine de ceva, daca de cineva nu se poate. Corpul-demon deja se trezise, era o chestiune de timp pana sa se manifeste.

 Cea de-a doua criza apare si intelegem din film ca maicutele si parintele erau speriati si legarea ei se produce numai ca un gest de autoaparare si in film nu o gasim ca fiind extrema, ba dimpotriva. Spre deosebire de spital, care nu vrea sa ii acorde ajutor pentru ca nu exista bani de tratament, biserica o primeste cu bratele deschise, si atunci cand problemele psihice incep sa se manifeste si in planul fizic, membrii acestei institutii interpreteaza atitudinea ei dupa dogmele cu care au fost invatati. In perspectiva lor, fata e posedata si tot ce pot face ca sa o ajute e sa actioneze conform regulilor pe care le stiu: fara apa, fara mancare. Toata lumea stie, de la Evanghelie si pana la scrierile misticilor moderni, ca legarea posedatilor cu lanturi era ceva normal, pentru protectia participantilor la slujbe si a celui aflat in suferinta. Nociva nu e biserica, ci lipsa altor mecanisme sprijinitoare, si lipsa educatiei, nu numai la staret, ci si la doctor care prescrie lecturi din psaltire sau a politistului care vorbeste despre descantece, ambii angajati in slujba unor institutii importante, care se presupune ca au rolul de a ajuta si de a face dreptate. Nici efectul celor 6 fiole de adrenalina in salvare nu a fost atent cercetat. Moartea ei a fost un accident datorat neglijentei mai multor institutii.

 Exact ca in cazul lui Crulic, femeia e ucisa de un sistem incapabil sa o ajute din cauza lipsei banilor, a prescrierii unui tratament cu neuroleptice clasice, cu efecte incontrolabile asupra sistemului nervos (neurolepticele modifica chimia creierului, antrenand schimbari ale celulelor in sange). In timpul transei mistice apare o modificare de constiinta, care a fost numita RASC( religious alterated state of consciousness). Intr-o analiza antropologica, Felicitas Goodman mentioneaza simptomele intrarii in transa: schimbarea vocii prin activarea corzilor vocale superioare, vorbirea ritmica, repetitiva, exprimand pulsatia si schimbarile biochimice la nivelul creierului si al centrului fricii de pedeapsa. In timpul transei, creierul nu mai emite undele electromagnetice de tip beta, ale starii obisnuite de trezie, ci trece pe frecvente alpha si theta care favorizeaza aparitia halucinatiilor, deformarea timpului si a spatiului si perceperea holistica a realitatii inconjuratoare. Contractiile musculare si agitatia violenta sunt simptome specifice starii de RASC. Filmul nu exagereaza povestea, nici nu vrea sa-si faca personajele mai interesante, ci urmareste situatia exact asa cum s-a intamplat, lasandu-l pe spectator sa traga singur concluziile si sa imparta vina dupa cum doreste.