Thursday, 3 January 2013

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Andra :
Sfârşitul lumii a fost şi n-a fost ce mă aşteptam. N-am dormit toată noaptea. Nu ştiu de ce. Aveam un sentiment de anxietate cu emoţie în mine care nu mă lăsa să dorm. Apoi, înspre dimineaţă, mi-am revenit. Eram doar somnoroasă, sentimentele de nelinişte dispăruseră. Doar ca peste o oră, duce ce mi-am luat micul dejun şi am băgat doza de cafea + ţigară, să revină. Ţineţi minte, prima voastră întâlnire, cu primul băiat de care v-a plăcut vreodată cu adevărat? Sentimentul acela de fluturaşi în stomac, combinat cu nerăbdare şi emoţie. Da, ăla. Ei bine, aşa m-am simţit eu toată ziua. Pluteam pe norişori roz şi eram copleşită de un sentiment de dragoste greu de descris. Niciodată în viaţa mea nu m-am simţit aşa euforică. Şi nu, nu era nimic în cafeaua de dimineaţă. Eram “high on life”, ca să zic aşa. Şi sentimentul a dispărut abia a doua zi. Sfârşitul lumii n-a fost o zi specială pentru mine. Am stat acasă-n cea mai mare parte a timpului, am meditat, am citit, am desenat şi am scris. Dar a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea.
Ionut: Am cantat la bol, a venit vecina sa barfeasca putin, si apoi am dormit
Andrea : Am si uitat ca e 21.
Bogdan : L-am ratat dormind, dupa care am baut de necaz:))
Ajna : Ca si cand ar fi fost, de adevaratelea, am fost prin sibiu la o petrecere cu oameni care imi sunt dragi
Ela: Am făcut poze dezbrăcati cu prietenul meu, toată noaptea.:))și am plâns apoi.nici nu mai știu de fericire sau o luciditate stupida
Alina: Mai, dar n am facut mare lucru, am iesit in oras sa beau cu prietenii, dar sa stii ca am simtit ceva. Am avut o stare de beatitudine fara sa fiu alcoolizata sau sa am vreun motiv special. Chakrele mele au primit un semnal mai mult decat pozitiv, de stare de fericire inexplicabila.
Mihai: Am editat poze
Miruna : Am facut curatenie in casa si mi-am mutat mobila
Ioana: Am petrecut la propriu
Alex: Eram cam praf cu astia, nu imi amintesc sincer, dar daca e, facem sedinta si zicem ce ne amintim. Numai ca nu stiu cand a fost
Tr: M am uitat la American horror story asylum
Un tip amuzant : Uite, eram la fel de dat peste cap, la fel ca oricare altul. Viata, asa cum o stiam, lumea, tot, va inceta sa existe. Si m-am gandit la ce era bun, ce merita, ce voiam sa fac, ce puteam, sa fac. Ca orice om care afla ca zilele ii sunt numarate, incepe sa-si regrete viata. Ca nu a facut mai mult, ca nu a ajuns astronautul laureat Nobel rock-star super hero, asa cum si-a promis cand era mic. Dupa ce mori, speri mereu ca lumea isi va aduce aminte de tine si de ce ai facut. Pe masura ce imbatranesti, insa, mediocritatea devine din ce in ce mai amara, si moartea uitarii din ce in ce mai inspaimantatoare. De sfarsitul lumii, insa, memoria mea va fi murit deodata cu toti ceilalti care aveau sa ma judece. Asa ca am rasuflat usurat. Nu o sa stie nimeni. Gandesc in limbi straine cateodata.
Ave: Mancand ciocolata si motaind pe canapeaua din sufragerie cu laptopul deschis la seriale.
Alexia: Inconjurata de dragoste, nici nu l-am simtit
Eugen: Am baut sa uit de destinul tragic al acestei lumi, speram sa fie intr-adevar sfarsitul si sa se termine odata cu acest declin. Nu a fost sa fie, am baut de suparare
Silviu: Nu am facut nimic interesant..Am sunat-o pe Iulia sa-si miste fundul si sa iesim..cu alex..ca in caz ca murim..sa murim impreuna si sa fim prea beti sa ne mai pese si apoi am fost dezamagit pentru ca bausem prea mult si trebuia sa ma trezesc..speram sa fie sfarsitul lumii
Aida: Am mers in control, mi-am rupt picioarele cu tocuri, dupa am mers la kfc sa ne aprovizionam si apoi in mandsarda asteptand sfarsitul cu prietenul meu si o prietena. Era patru dimineata, fiecare spunea ce regreta ca n-a facut , am tinut-o asa vreun sfert de ora, dupa care am decis sa ne culcam, putin dezamagiti.
Tina: La o bere cu cativa colegi in Verona, un cui dupa si apoi la prietenul meu. Un sfarsit de lume frumusel
Saga: Am facut un super shooting cu o super gagica. Si cu ocazia asta mi-am testat rezistenta la frig! De fapt cred ca asta era si scopul shootingului .Pentru mine sfarsitul lumii a fost o zi haotica la inceput. Dupa care a fost o zi beton pentru ca am intalnit niste super oameni :)) Chiar te rog sa scrii asta si sa pui accent pe asta! Da-l in ma-sa de frig.
Noemi:La o petrecere, mahmura dupa alta petrecere. Ca o doamna. Dar nu era niciuna tematica, am ignorant cu totii apocalipsa.

1 comment: